FCSB a învins-o pe FC Argeș, scor 4-0, și continuă lupta pentru titlu ajungând la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, cu doar trei etape înainte de finalul campionatului României.
Roș-albaștrii pot câștiga campionatul după mai bine de șapte ani, iar o mare parte din parcursul bun al echipei îl are în prim plan pe căpitanul echipei, Florin Tănase. Atacantul are un sezon excelent în tricoul roș-albastru, având șanse să devină pentru a doua oară la rând golgheterul Ligii 1.
Fostul mare fotbalist român Ioan Andone a vorbit despre performanțele lui Tănase și spune că este, în acest moment, printre singurii jucători din România care pot face față în campionatele mari ale Europei.
Este de mult timp știut faptul că Florin Tănase își dorește să se transfere de la vicecampioana României. Căpitanul celor de la FCSB chiar a acceptat prelungirea contractului pentru ca pretențiile lui Gigi Becali să se micșoreze, iar suma de transfer să ajungă de la cinci milioane de euro, la doar trei milioane de euro.
În perioada de transferuri din iarnă, Tănase a fost foarte aproape de un transfer în Emiratele Arabe Unite, însă mutarea a picat din cauza faptului că formația Al Ain a refuza să plătească cele trei milioane de euro cerute de latifundiarul din Pipera.
Totuși, Ioan Andone este de părere că decarul roș-albaștrilor poate face pasul următor în perioada de transferuri viitoare, iar „Fălcosul” consideră că acestuia i s-ar potrivi campionatul Italiei sau cel al Spaniei.
Fostul internațional spune despre Tănase că ar face față cu brio la echipe precum Valencia sau Villareal.
„Tănase este pregătit pentru un club bun. Este pregătit să facă pasul către un club mare din vest. Nu mă refer aici la Real, Barcelona, Bayern, Manchester City, dar ar putea juca la un club bun din Europa. La Valencia, Villarreal, ar juca, s-ar bate pentru postul de titular fără probleme. Tănase are un nivel foarte bun. Are peste 200 de meciuri în Liga 1.
El e un jucător pregătit să joace afară, la un club bun din vest. Cred că se poate vinde pe milioane. Că or fi cinci, că or fi 10, că or fi șapte, sau trei. Ar putea să joace în Spania, sau în Italia. Chiar în Italia. Are calitate să joace acolo. Tănase aleargă mult, face și faza de apărare. Ăsta e un jucător pregătit să joace în străinătate”, a declarat Ioan Andone la as.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER